My sad love

Sufletul meu plânge. Lacrimi fierbinţi îmi curg pe obrazul rece. Inima a început să bată… Acum stă şi aşteaptă să vadă o lumină, să întrezărească o speranţă. Dar e prea puternic sentimentul acesta şi mărturisesc că mă doare!

Stau rezemată cu capul de fereastră şi privesc în gol, afară. Am un sentiment absolut straniu. Strada e pustie. Nu mai văd mulţimea de copii veseli, care se jucau altădată. Nu mai sunt nici oamenii care se plimbau agale pe lângă copacii înfloriţi.

Cerul e de un albastru închis şi e linişte absolută. Măcar aici să dăinuiască liniştea, pentru că în sufletul meu e prea mult zgomot, prea multă tristeţe.

Geamul este întredeschis, iar de afară vine un miros cald de vară, o aromă dulce de floare de iasomie…

Îmi spun că este în zadar, că nu merită să plâng pentru el, dar lacrimile curg şi mai tare acum. Mă doare! Mă doare! Vreau să strig, să mă eliberez de durerea din suflet! Dar e prea multă linişte… cine oare mă v auzi? Cine va şti ce e în inima mea?

Din cer au început să cadă lacrimi… o ploaie caldă de vară… Şi iar îmi amintesc de tine, cum ne plimbam prin ploaie, colindând străzile oraşului şi pierzând noţiunea timpului… Amintiri frumoase, care acum mi de par atât de departe.

Picături mari lovesc geamul, creând o simfonie, o melodie tristă. Aş vrea aşa de mult să fie ca înainte, ca atunci când eram încă un copil, când habar n-aveam ce e durerea, ce e dragostea… când nu ştiam decât să pierd vremea frumos… Vreau să redevin copil şi să uit de tine pentru totdeauna.

Mariana Busuioc

Clasa a IX-a C

Viaţă de păpuşă

Maria doarme liniştită în patul ei moale, cu perne roz de mătase. E atât de liniştită… cred că videază ceva frumos.

Păpuşile însă nu au somn. Am auzit-o pe mama Mariei când spunea:

- Mâine vom face curăţenie în camera ta şi jucăriile defecte le vom da altor copii, mai săraci. Vor fi fericiţi să aibă şi ei cu ce să se joace.

Dar cum se pot despărţi le de cei mai buni prieteni? Nina balerina, căreia îi lipseşte o mână, ursuleţul Martinel cu un ochi lipsă…. Erau fericiţi alături de celelalte jucării… şi de Maria… acum vor trebui să se despartă…

Şi cu toate acestea, ele se bucură ca vor putea face fericiţi şi alţi copii.

Roboţelul propune să se joace în astă seară cum nu s-au mai jucat niciodată. În camera Mariei, păpuşile dansează cu roboţeii, ursuleţii cântă… Acum au uitat de toate conflictele şi se îmbrăţişează. Ar vrea să nu se mai termine niciodată această noapte magică. Dar… soarele deja a început să îşi strecoare razele prin fereastră, trezind-o pe Maria.

- Este ziua cea mare!, şopti iepuraşul Bunny.

Au început să plângă, însă asta e viaţa lor… o viaţă de păpuşă.

Mama vine grăbită spre patul în care se juca fata. Maria e o fetiţă mică, cu obrăjorii roşii, ochişorii albaştri şi părul blond. Este îmbrăcată într-o rochiţă albastră.

În scurt timp se aude vâjâitul aspiratorului în cameră. Ursuleţul Martinel e salvat de Maria, care îi lipeşte un năsturel în locul ochiului lipsă. Însă Nina balerina, păpuşa de la bunica, iepuraşul Bunny şi Danonino sunt aruncaţi fără milă într-o cutie. Cu lacrimi în ochi îşi spun adio.

Închise acolo, în întuneric…păpuşile nu se gândesc decât la Maria… la acele clipe frumoase petrecute alături de ea şi de celelalte jucării. Sunt triste… însă singurul gând care le consolează este zâmbetul nevinovat al unui copil mai puţin fericit. În fond, acesta e scopul lor.

Curând, ajung într-o cameră mare.. cu mulţi copii, care trag fiecare de cutie. Acum, jucăriile sunt fericite, pentru că şi aceia sunt copii, la fel ca Maria, şi ele au uitat tristeţea despărţirii.

Mariana Busuioc

Clasa a IX-a C